
Şeful Poliţiei Romane, chestorul principal Dan Fătuloiu, le recomandă poliţiştilor să renunţe la orice eventuală formă de protest. Şeful Inspectoratului General al Poliţiei Romane a declarat, joi, la Botoşani, că poliţiştii au venituri bune şi că o eventuală grevă sau miting ar fi nejustificate. De altfel, Fătuloiu a spus că nu a primit, pină acum, nici o notă de revendicări din partea Sindicatului Naţional al Poliţiştilor.
"Eu nu am primit din partea poliţiştilor, din partea Sindicatului, nimic oficial. Nu ştiu de această intenţie. Am văzut anumite declaraţii. Le-am transmis citeva recomandări avind in vedere cererile lor. Cred că nu vor face poliţiştii grevă pentru că deocamdată poliţiştii au un salariu peste media la nivel naţional şi există un program de integrare care urmăreşte creşterea coeficienţilor, creşterea salariilor in timp", a declarat chestorul principal Dan Fătuloiu.
Liderii Sindicatului Naţional al Poliţiştilor au anunţat, recent, că intenţionează să declanşeze acţiuni de protest, acuzind dezinteresul faţă de problemele cu care se confruntă Poliţia Romană
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia