Preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, Constantin Conţac, propune schimbarea din funcţie a vicepreşedintelui aceleaşi instituţii, Marcela Lozneanu. Conţac, care este şi preşedintele organizaţiei judeţene a Partidului Social Democrat, consideră că activitatea colegei sale, care este şi preşedinte al organizaţiei Partidului Conservator, este deficitară.
"Doamna Lozneanu şi-a depăşit atribuţiile şi, intr-o zi, cind eram eu plecat, a aplecat urechea la ce spune prefectul şi a trimis pe teren o contabilă să facă inventar la şanţuri. Acest lucru afectează imaginea Consiliului Judeţean", susţine şeful Consiliului Judeţean.
Social-democraţii deţin majoritatea in Consiliul Judeţean, avind 17 din cei 33 de consilieri judeţeni. Iniţiativele lor sunt susţinute, de regulă, de cei patru membri ai Partidului Noua Generaţie, al căror lider este celălalt vicepreşedinte al instituţiei, Dorin Ciuştea. Pentru schimbarea Marcelei Lozneanu din funcţie, ar fi necesare 22 de voturi
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia