Primaria municipiului Botosani va muta o parte din chiriasii caselor retrocedate in locuinte ANL. Catalin Flutur spune ca aceasta masura este permisa de o recenta ordonanta de Guvern care prevede ca la nivelul unitatilor admninistrativ teritoriale sa se asigure un fond de locuinte de inchiriat destinat chiriasilor evacuati sau care urmeaza a fi evacuati din locuintele retrocedate fostilor proprietari. "Acest fond, care conform ordonantei, prevede distribuirea cu aceasta destinatie a cel mult 20% din numarul de locuinte nou construite prin ANL. Deci, pina la 20% din acest fond de locuinte vom fi nevoiti, acolo unde este cazul, respectiv acolo unde exista minim zece cereri, sa le repartizam acestor chiriasi", a spus Flutur. Deocamdata, exista opt cereri din partea chiriasilor din casele nationalizate, insa este posibil ca numarul lor sa creasca. In aceste conditii, municipalitatea va fi nevoita sa taie de pe lista beneficiarilor de locuinte ANL ultimii beneficiari. Practic, din cele 210 locuinte care vor fi repartizate pina la toamna cel mult zece vor fi date chiriasilor din casele retrocedate. Primarul sustine ca primii 210 beneficiari aflati pe lista vor primi case,pentru ca 14 din cei care aveau obligatia sa reinoiasca documentele pina pe 15 septembrie nu au facut-o, astfel incit locurilor lor sunt libere.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia