Parchetul de pe lingă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a dispus inceperea urmăririi penale faţă de 17 persoane acuzate că s-au constituit intr-o grupare de traficanţi, formată din cetăţeni romani şi olandezi, care recrutau tinere din diverse judeţe ale ţării pe care le transportau la Amsterdam, unde erau exploatate sub ameninţare şi violenţă pe piaţa prostituţiei din Olanda.
Pe baza colaborării dintre autorităţile din Romania şi din Olanda, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi Serviciul Teritorial Suceava, impreună cu ofiţeri de poliţie judiciară, cu lucrători ai Jandarmeriei şi ai Detaşamentului de Intervenţii Speciale Aquila, avind sprijinul informativ al SRI şi al Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă din MAI au efectuat marţi dimineaţă 12 percheziţii domiciliare in judeţele Constanţa şi Botoşani, in urma cărora 11 persoane sunt audiate sub acuzaţiile de trafic de persoane, inclusiv minori, şi asociere in vederea săvirşirii de infracţiuni.
Din materialul probator a rezultat că activitatea infracţională era organizată pe trei paliere, in judeţul Botoşani efectuindu-se racolarea de tinere, in timp ce membrii grupării din judeţul Constanţa asigurau transportul acestora in Olanda iar cei aflaţi in această ţară se ocupau de exploatarea lor sexuală.
Membrii grupării racolau tinerele promiţindu-le că au posibilitatea de a le plasa pe piaţa forţei de muncă din Olanda, in special ca dansatoare, dar şi ca lucrătoare in bar, dame de companie şi chiar culegătoare de măsline. In realitate, odată ajunse la
Unul dintre membrii grupării, care işi desfăşura activitatea in Olanda şi a fost condamnat in această ţară la cinci ani inchisoare pentru trafic de persoane, a continuat să plaseze pe piaţa prostituţiei de la Amsterdam tinere din Romania, racolate de soţia sa prin intermediul firmei SC Namida SRL din Botoşani, unde avea calitatea de administrator.
In cauză au fost identificate mai multe tinere, victime ale traficului de persoane in care au fost implicaţi membrii grupării, acestea fiind audiate in prezenţa unor psihologi care le-au şi consiliat, avind in vedere mai ales faptul că au fost supuse ameninţărilor, agresiunilor şi violenţelor de către traficanţi. Ţinind cont de violenţa membrilor reţelei, in cauză martorii au fost audiaţi sub identitate protejată.
Cu ocazia percheziţiilor, anchetatorii au descoperit un pistol de calibrul 9 mm cu muniţie, armă ce a fost confiscată. Totodată, au fost ridicate documente de călătorie şi de transfer bancar, inscrisuri, bunuri şi valori provenite din activitatea infracţională a membrilor reţelei, necesare pentru definitivarea cercetărilor
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia