Fostii parlamentari din Botosani au optat pentru pensia de ales, chiar daca au avut un mandat de doar doi ani. Un singur mandat de parlamentar valoareaza la pensie mai mult decit zeci de ani de activitate in alte domenii, chiar in functii de conducere. Acest lucru este consfintit de o lege recenta, cea privind Statutul deputatilor si parlamentarilor. Dupa patru ani de stat in parlament, demnitarii pot primi o pensie de aproape 20 de milioane de lei, cu aproximativ cinci milioane mai mult decit un profesor universitar. Legislatia in vigoare privind statutul parlamentarilor prevede ca baza de calcul a pensiilor indemnizatia calculata ca o medie a ultimelor 12 luni de mandat. "Pensia este direct proportionala cu numarul de mandate de parlamentar. Astfel, pentru o persoana cu trei mandate cuantumul pensiei este de 80% din indemnizatia celor 12 luni si scade la 40% pentru cei cu un singur mandat", a precizat Catalin Dupir, purtatorul de cuvint al Casei Judetene de Pensii (CJP) Botosani. Cu alte cuvinte un fost parlamentar care a avut trei mandate va primi o pensie de 32 milioane de lei, unul cu doua mandate 25,6 milioane, iar un deputat sau un senator cu un singur mandat va primi o pensie de 19,2 milioane. Singura conditie pentru a primi pensia de parlamentar este sa renunte la cea de asigurari sociale. Odata cu aparitia normelor metodologice ale actului normativ, au inceput sa apara si primele cereri pentru pensia parlamentara. La CJP au fost depuse 11 astfel de documente, noua dintre fostii demnitari depunindu-si si dosarele de pensionare. Oficialii institutiei au refuzat sa furnizeze insa informatii despre identitatea celor care au depus cereri si cuantumul pensiilor, sub pretextul confidentialitatii acestor date. Printre acestia se numara, insa, Teodor Clocotici, fostul inspector scolar general adjunct al Inspectoratul Scolar Judetean, si Dumitru Mocanu.A
10 milioane de lei dupa o viata de munca
Teodor Clocotici a fost deputat pe listele Partidului Democratiei Sociale din Romania in legislatura 1992-1996. "Pensia de asigurari sociale e mult mai mica decit cea de parlamentar, asa ca voi renunta la prima. Dupa o viata de munca, din care 20 de ani numai in functie de conducere, primesc o pensie de zece milioane de lei, in timp ce pentru un mandat de parlamentar pensia este de 19,2 milioane de lei ", a explicat Teodor Clocotici. Acesta sustine ca asteapta prima pensie de parlamentar in aceasta luna. Dumitru Mocanu, fost deputat FDSN in legislatura 1990-1992 si fost senator PSD Rin legislatura 1992-1996, are de primit o pensie de citeva zeci de milioane de lei. Acesta ne-a declarat ca, in urma calculelor facute de el, pensia de parlamentar este mult mai mare decit cea de asigurari sociale si drept urmare va renunta la a doua. Dosarul de pensionare al lui Dumitru Mocanu este in lucru. Alexandru Simionovici, fost prefect al judetului, va primi si el pensie de fost ales al poporului pentru perioada 1992-1996, in care a fost deputat din partea PNTCD. "Dupa 1 ianuarie implinesc virsta standard de pensionare si voi solicita pensie de parlamentar. In prezent primesc o pensie de sase milioane de lei, penalizata cu 30% pentru ca m-am pensionat anticipat. De la 1 ianuarie nu cred ca primesc o pensie de asigurari sociale mai mare de 10 milioane de lei, cu toate ca am 22 de ani de directorat, asa ca voi opta pentru pensia de parlamentar", a precizat fostul prefect al judetului
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia