Creditul cu buletinul dispare de la 1 septembrie

Incepind cu luna septembrie, Banca Naţională a Romaniei introduce reguli mai aspre pentru creditul de consum.
Astfel, cei care vor face un imprumut direct din magazine vor fi nevoiţi să plătească un avans de 25 la sută din valoarea creditului sau să aducă garanţii. Potrivit noilor reglementări BNR, rata lunară trebuie să reprezinte cel mult 30 la sută din ceea ce rămine după ce sunt achitate cheltuieli cum ar fi cele pentru intreţinere, curent sau telefon.
Odată cu noile restricţii, numărul creditelor de consum se va diminua, iar imprumuturile vor fi mai echilibrate. Companiilor de credit spun că noile norme nu vor aduce cu ele mari pierderi, şi că in scurt timp piaţa se va stabiliza.
Specialiştii pieţei financiare sunt de părere că instituţiile care acordau pină acum credite cu buletinul vor găsi noi metode de a-şi păstra clienţii in continuare.
Noile norme BNR interzic persoanelor care au credite mari să se gireze reciproc. Mai mult, in cadrul unei familii membrii care au luat deja credite nu vor mai fi luaţi in calcul la stabilirea venitului total