Deputatul PNL Liviu Cimpanu va cere efectuarea unei expertize grafologice in ceea ce priveşte semnătura aflată pe angajamentul său de colaborare cu fosta Securitate. Cimpanu a declarat, vineri, după ce şi-a consultat dosarul la CNSAS, că multe dintre piesele aflate la dosarul privind colaborarea sa cu securitatea sunt false.
"Există un angajament, dar nu este adevărat. Nu este semnat de mine. La sfirşitul angajamentului este, intr-adevăr, numele meu, dar nu este semnat de mine. Există foarte multe informaţii false in el. Voi cere o experiză grafologică", a declarat Cimpanu.
Parlamentarul liberal este convins că funcţiile deţinute in perioada in care era student la Facultatea de medicină din Iaşi in puneau in situaţia de a fi urmărit, nu informator al fostei Securităţi. El nu exclude varianta de a da in judecată, alături de alţi parlamentari, CNSAS, pentru scurgerile de informaţii.
Numele deputatului Liviu Cimpanu figura pe o listă cu 29 de dosare de parlamentari ajunse de la SRI la CNSAS, făcută publică, in urmă cu peste două săptămini, de un cotidian central. Cazul Cimpanu va fi discutat in Delegaţia Permanentă a PNL care se va reuni, simbătă, la





























