Consilierii locali se reclama intre ei

Instituţia Prefectului este asaltată de tot mai multe sesizări prin care aleşii locali botoşăneni se reclamă intre ei pe diverse motive. Prefectul judeţului Botoşani a trimis Corpul de control, zilele acestea, in nu mai puţin de patru localităţi de unde au apărut astfel de reclamaţii. Potrivit informaţiilor primite din partea subprefectului Mihai Elvădeanu, la Nicşeni viceprimarul din comună il reclamă pe primar că foloseşte maşina instituţiei in interes personal, in timp ce la Manoleasa, un consilier local il reclamă pe primar că nu respectă hotăririle Consiliului Local şi că acesta nu prea stă pe la Primărie, ci mai mult la Botoşani. Reclamat de consilierii locali este şi primarul de la Vlăsineşti. O altă sesizare pentru care a fost trimis Corpul de control al prefectului să facă verificări a venit de la nişte cetăţeni din comuna Hilişeu-Horia, care reclamă o serie de nereguli comise de contabila şi secretara primăriei. "In toate aceste localităţi a fost trimis Corpul de control al prefectului pentru a constata cele sesizate. După anchetă, acesta poate să prezinte o informare prefectului. In noua lege s-au introdus sancţiuni care pot fi date de prefect primarului in cazul in care cu rea-credinţă nu indeplineşte atribuţiile de serviciu in cazul unor situaţii de urgenţă sau dacă primarul nu indeplineşte hotăririle de consiliu local", a precizat subprefectul Elvădeanu. Multe dintre reclamaţiile care apar intre aleşii locali au la bază, potrivit subprefectului de Botoşani, motive politice.