Botosanenii au luat 100 de milioane de euro prin SAPARD

1 octombrie 2006

90% din proiectele SAPARD depuse la nivelul judeţului Botoşani au toate şansele să primească finanţare, a declarat, la Botoşani, Eugen Ţicău, directorul Agenţiei Regionale SAPARD Iaşi. Judeţul Botoşani are depuse 183 de proiecte SAPARD, publice şi private, cu o valoare de aproape 100 de milioane de euro. Fondurile au fost accesate pentru infiinţarea de fabrici pentru procesarea laptelui, din cele zece proiecte depuse şase sunt deja contractate, pentru produse din carne au fost depuse patru proiecte şi contractate două, iar pentru cereale un singur proiect. Pe măsura privind investiţiile in exploataţii agricole pentru achiziţii de utilaje, in judeţul Botoşani au fost depuse 49 de proiecte, din care două pe horticultură, patru pe sere, 46 pentru ferme de vaci cu lapte, trei pentru ferme de oi, una pentru ingrăşătorii de berbecuţi, ferme de porci două. De asemenea, au mai fost depuse două proiecte pentru turism rural, un proiect pentru activităţi meşteşugăreşti, două pe acvacultură, pentru alte activităţi precum ferme de melci, sericicultură, apicultură, procesarea şi cultivarea ciupercilor sunt depuse zece proiecte. "Dacă ar fi să luăm la nivelul judeţului Botoşani, pe proiecte private au fost depuse un număr de 137 proiecte total cu o valoare de 49 milioane de euro. Nu toate proiectele depuse şi care sunt conforme vor primi finanţare, pentru că la nivelul intregii ţări s-au depăşit cu 600 de milioane de euro alocările financiare ale Romaniei", a precizat Eugen Ţicău.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia