Furaje incendiate de concubin, în urma unui scandal

pompieri la interventieUltimele 24 de ore au fost de foc pentru pompierii botoşăneni, solicitaţi să intervină în nu mai puţin de 28 situaţii de urgenţă. Este vorba de intervenţii SMURD pentru transportul a 16 botoşăneni cu diferite afecţiuni la spital, căutarea a două persoane dispărute în apele curgătoare de pe raza comunei Frumuşica, două intervenţii pentru transportul unor persoane supraponderale din apartamentele proprietate la ambulanţă, stingerea a 7 incendii, salvarea unei persoane căzute în beciul casei şi îndepărtarea unei bucăţi de tablă de pe acoperişul unei clădiri din municipiul Botoşani, care a fost desprinsă de vânt şi putea să cadă în orice moment peste trecători.

 Ceartă cu scântei la Adăşeni

O femeie din comuna Adăşeni a rămas fără o parte din hrana pentru animale după ce aceasta a fost făcută scrum într-un incendiu provocat chiar de concubinul ei. S-a întâmplat luni, 5 decembrie 2011. Aflat în stare de ebrietate, bărbatul, în vârstă de 56 ani, a incendiat depozitul de furaje. Speriată că flăcările s-ar putea extinde şi la clădirile din gospodărie, proprietara a solicitat sprijinul pompierilor. La faţa locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Gărzii de Intervenţie Săveni, cu  o autospecială cu apă şi spumă. Pentru stingerea incendiului au intervenit şapte pompieri şi patru membri ai serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă din comuna Adăşeni, timp de aproape două ore. Flăcările au distrus cca. 10 tone de furaje. Au fost salvate şi protejate de foc bunuri materiale în valoare de 50.000 lei.

Focuri scăpate de sub control

Şase focuri aprinse pentru distrugerea resturilor vegetale adunate din gospodăriilor unor localnici din Broscăuţi, Gulioaia (comuna Dângeni), Botoşani, Izvoare (comuna Suharău), Răchiţi şi Loturi (comuna George Enescu) s-au transformat în incendii ce au mistuit vegetaţia uscată de pe cca. 10 ha şi o parte din acoperişul din stuf al unei case părăsite. Evenimente nu s-ar fi produs dacă proprietarii ar fi supravegheat focurile. Pentru stingerea incendiilor au intervenit 26 de pompieri. Incendiul produs pe raza localităţii Broscăuţi a fost stins de membrii serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă din comună. Intervenţia promptă a pompierilor a făcut ca valoarea pagubelor să fie limitată la cca. 1000 lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *