Statul da subventii pentru irigatii, insa fermierii din Botosani n-au nevoie de ele

Peste 12.000 de fermieri din Botosani au beneficiat, in acest an, subventii pentru infiintarea culturilor agricole. Ei au primit cupoane agricole pe care le puteau folosi fie pentru cumpararea de saminta, ingrasaminte sau motorina, fie pentru plata apei utilizate la irigat. Nici unul dintre beneficiarii acestor subventii nu a cerut efectuarea de irigatii cu banii statului.

"In primul rind, sistemele de irigatii nu corespund si nu functioneaza. In al doilea rind, lucrarile sunt scumpe si nu ii mai intereseaza pe fermieri. Oamenii mai merg si pe ideea ca vremea la noi in judet este buna si ca nu e nevoie de irigatii", a declarat Ovidiu Epuras, director Agentia de Plati. Oficialii din Agricultura sustin ca irigatiile constituie baza agriculturii performante. Directorul Directiei Agricole, Mihai Pavel, sustine ca vechile echipamente de irigat au fost distruse, iar oamenii nu au mai pus nimic in loc.

"Sistemele au ramas de izbeliste. Este pacat. Macar cele care sunt ar trebuie pastrate si repuse in functiune. Agricultura sufera, fermierii sufera, oamenii sufera, iar noi nu vom putea fi competiviti in Europa", a declarat Mihai Pavel, director Directia Agricola.

In Botosani exista acum doar trei sisteme de irigatii functionale, care nu asigura udarea a mai mult de 2.500 de hectare. Asta in conditiile in care judetul Botosani are o suprafata agricola de peste 300.000 de hectare. Subventiile acordate de stat in prima jumatate a acestui an pentru infiintarea culturilor agricole sunt de aproape 50 de miliarde de lei