Primariile cu datorii pot intra in faliment

Orice persoana poate cere la tribunal falimentul unei primarii, in cazul in care aceasta are facturi neachitate. Cererea poate fi facuta si de salariatii care nu si-au primit salariile timp de patru luni. "Orice creditor sau grup de creditori care are una ori mai multe creante certe, lichide si exigibile impotriva unei unitati administrativ-teritoriale, cu o valoare insumata care depaseste 50% din bugetul acesteia pe o perioada de 120 de zile consecutive, poate introduce la tribunalul in a carui circumscriptie isi are sediul unitatea administrativ-teritoriala o cerere de deschidere a procedurii insolventei acestei unitati administrativ-teritoriale", se arata in Legea 273/2006 privind finanţele publice locale, publicata in Monitorul Oficial din 18 iulie.
Primarul, ca ordonator principal de credite al unei unitati administrativ-teritoriale, are obligatia ca, in termen de 15 zile de la constatarea starii de insolventa sa solicite deschiderea procedurii privind insolventa, prin cerere depusa la tribunalul in a carui circumscriptie se afla unitatea administrativ-teritoriala respectiva. Ordonatorul principal de credite al unitatii administrativ-teritoriale are obligatia de a notifica deschiderea procedurii de insolventa creditorilor si oricaror persoane interesate. In cazul in care se constata incapacitatea de plata a unei primarii, judecatorul sindic numeste un administrator, care il inlocuieste pe primar si care are obligatia sa intocemasca, in termen de doua luni, impreuna cu Curtea de Conturi, un plan de redresare pentru primarie. Planul de redresare a insolventei se supune aprobarii consiliului local, in termen de 10 zile de la intocmire, si devine obligatoriu atat pentru autoritatea deliberativa, cat si pentru ordonatorul principal de credite al unitatii administrativ-teritoriale. Acelasi administrator trebuie sa se ingrijeasca ca serviciile furnizate populatiei sa nu sufere.
Legea sanctioneaza pe cei care depun cu rea-credinta sau mai devreme cerere de insolventa in cazul unei primarii. Acelasi act normativ mai prevede si situatia de criza a unei primarii. Unitatea administrativ-teritoriala este considerata in criza financiara daca se afla in una dintre urmatoarele situatii: neachitarea obligatiilor de plata, lichide si exigibile, mai vechi de 90 de zile si care depasesc 15% din bugetul anual ori neachitarea drepturilor salariale prevazute in bugetul de venituri si cheltuieli pe o perioada mai mare de 90 de zile de la data scadentei