Botosanenii se opun actiunii de impadurire a terenurilor forestiere

Inspecţia Silvică şi de Vinătoare din Botoşani a solicitat ajutorul Instituţiei Prefectului de a interveni pe lingă primăriile din judeţ pentru a-i convinge pe proprietarii de păduri să accepte impădurirea terenului degradat din proprietatea privată. Botoşănenii care şi-au luat proprietăţile forestiere se tem că prin această impădurire li se vor lua pădurile de Consiliile locale şi se opun acţiunii de impădurire. Reprezentanţii Inspecţiei Silvice se pling că in ciuda faptului că s-a făcut şi o campanie de aducere la cunoştinţa opiniei publice a prevederilor legale cu privire la finanţarea lucrărilor de impădurire a terenurilor degradate şi inapte culturilor agricole, nu s-a reuşit convingerea proprietarilor de terenuri degradate pentru impădurirea acestora. "Oamenii nu au inţeles că de fapt şi de drept sunt beneficiarii fondurilor alocate de stat pentru impădurirea suprafeţelor degradate, că lucrarea o face o firmă autorizată la care dumnealui ca şi proprietar se poate angaja. El va beneficia integral de toate beneficiile materiale ce rezultă din intreţinerea pădurii, iar la persoanele fizice există acea scutire a impozitului pe teren pe o perioadă de 25 de ani. Proprietarul nu trebuie decit să pună la dispoziţie terenul degradat, care şi aşa nu foloseşte la nimic şi se obligă să asigure doar paza terenului", a precizat David Şalgău, subprefectul judeţului Botoşani. In perioada aprilie-iulie, comisiile alcătuite la nivelul judeţului Botoşani in vederea identificării terenurilor degradate şi a constituirii acestora in perimetre de ameliorare prin impădurire au reuşit constituirea a 66 de perimetre de ameliorare, la nivelul a 31 de unităţi administrativ teritoriale, cu o suprafaţă totală de 880 de hectare şi o valoare de finanţare estimată la 5737000 lei noi, adică circa 57 miliarde lei vechi. Reprezentanţii Inspecţiei Silvice susţin că suprafaţa de 880 de hectare pe care s-au constituit perimetre de ameliorare, reprezintă in cazul realizării proiectelor, o creştere cu 1,6% a suprafeţei ocupate cu pădure din judeţul Botoşani, insă, pe de altă parte, suprafaţa terenurilor degradate ce pot fi ameliorate şi care este de 4800 de hectare reprezintă abia 18% din ceea ce ar fi necesar a se impăduri in judeţul Botoşani. Practic, in judeţul Botoşani, nu există localitate care să nu aibă terenuri degradate, insă, cu toate acestea, s-au constituit perimetre de ameliorare doar la 31 de unităţi administrativ teritoriale.