Straton nu va juca in prima liga

Transferul fotbalistului Bogdan Straton la Unirea Urziceni, formatie ce evolueaza in prima liga a tarii nu se va mai realiza. Vicepresedintele Cornel Sfaiter, cel care a fost mandatat de Consiliului de Administratie (CA) al FC Botosani, sa negocieze cu Urziceniul transferul jucatorului a declarat ca tratativele intre cele doua cluburi s-au blocat cel putin pina in iarna. Oficialul botosanean a dezvaluit ca Straton va evolua in turul editiei de campionat 2006-2007 pentru FC Botosani si ca va fi monitorizat pe toata desfasurarea primei parti a campionatului de clubul din Urziceni. "Ghinionul lui a fost ca s-a accidentat si ca nu a avut timp sa-i convinga pe cei de la Urziceni ca merita sa joace in primul esalon fotbalistic al tarii ", a declarat Cornel Sfaiter. Acesta a mai spus ca suma tranzactiei, 35.000 de euro, nu a fost un impediment pentru transferul lui Straton la Urziceni si crede ca oficialii clubului din prima liga ar fi fost disusi sa plateasca aceasta suma in doua transe cum li s-a cerut. Oficialii botosaneni s-au aratat insa nemultumiti de cererea Urziceniului de a-l tine in probe pe Straton pina in iarna, si pe urma sa vireze prima rata in cazul in care fotbalistul ar fi dat randament. "Noi ce facem daca el se accidenteaza la Urziceni? Cu ce ne incalzeste pe noi ca l-ar fi tinut in probe, s-ar fi antrenat si nici nu stim daca ar fi jucat acolo in tur?", a spus Sfaiter. Vicepresedintele CA crede ca FC Botosani a luat in acest moment cea mai buna decizie, atit in ceea ce priveste interesul clubului cit si in privinta lui Bogdan Straton. "La FC Botosani are sansa sa joace meci de meci in acest tur si sa creasca valoric pentru a face in iarna saltul in prima liga. La Urziceni, daca in acest tur ar fi lustruit banca de rezerve sint convins ca s-ar fi plafonat. Oricum noi avem nevoie de el si ne bazam pe serviciile sale", a conchis Sfaiter