
Trei telecentre de comunicare vor fi deschise in luna august in judeţul Botoşani. Acestea vor fi administrate de primării şi vor fi dotate cu două linii telefonice, un fax, un calculator şi un copiator. Acţiunea privind infiinţarea acestor telecentre in localităţile mărginaşe ale judeţului face parte dintr-un program al Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiilor. "Acest proiect a inceput in 2004, fiind cuprinse 24 de localităţi in 17 comune, insă a demarat greu. Abia in luna august urmează să fie date in folosinţă primele trei telecentre din comunele Coţuşca, Călăraşi şi Cristeşti. Prin deschiderea acestor telecentre se va putea face accesul cu ţara şi străinătatea prin mijloace moderne. Imi pare rău că Havirna, Hlipiceni, Ungureni, Frumuşica şi Băluşeni sunt restante la capitolul acesta, insă voi vorbi cu primarii ca să le explic utilitatea acestor telecentre", a declarat Doina Dreţcanu, deputat PSD. In cea de-a doua etapă, care se va derula pină la sfirşitul anului, se vor deschide alte şase telecentre in patru comune din judeţ, respectiv Adăşeni, Cristeşti, Hăneşti şi Mileanca. Aceste telecentre vor funcţiona in şcoli sau biblioteci comunale şi vor fi coordonate de un consilier local sau un profesor din comună, plătit de primăriei. Intrarea in aceste locaţii va fi pentru inceput gratuită, urmind ca pe parcurs să se aplice un tarif simbolic.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia