Profesorii vor fi premiati

Ministrul educaţiei şi cercetării, Mihail Hărdău, a semnat ordinul prin care peste 3800 de cadre didactice cu rezultate excelente in activitatea didactică, ştiinţifică şi educativă vor primi numeroase distincţii şi premii. Distincţiile se oferă in funcţie de contribuţia adusă dezvoltării invăţămintului şi/sau progresului şcolar pe care elevii l-au inregistrat, astfel: 93 de Adrese de mulţumire publica, 1210 Diplome "Gheorghe Lazăr"- clasa I; 1250 Diplome "Gheorghe Lazăr" clasa a II-a; 427 Diplome "Gheorghe Lazăr" clasa a III-a; 86 Diplome de Excelenţă. Aceste distincţii sunt insoţite de premii reprezentind 10% (pentru Diplome "Gheorghe Lazăr" clasa a III-a), 15% (Diplome "Gheorghe Lazăr" clasa a II-a) şi respectiv 20% (pentru Diplome "Gheorghe Lazăr"clasa I şi Diplome de Excelenţă) din suma salariilor de bază primite de cadrele didactice beneficiare in ultimele 12 luni. Plata premiilor se va realiza de către unitatea de invăţămint la care sunt/au fost angajate cadrele didactice beneficiare, din bugetul consiliilor locale cu incadrarea in bugetul aprobat şi alocat cu această destinaţie.