Spaga pentru prefect si subprefecti

Cei trei inalţi funcţionari publici din Instituţia Prefectului au fost supuşi testelor de verificare a integrităţii profesionale şi de rezistenţă la corupţie. Prefectul şi cei doi subprefecţi au fost momiţi de persoane necunoscute, pentru a li se testa rezistenţa la şpagă, insă fără succes. Dacă prefectului Cristian Roman i-au fost cerute doar nişte documente interne, pe care acesta a refuzat să le dea, cei doi subprefecţi au fost mituiţi cu cite şapte milioane de lei pentru a facilita obţinerea unor documente necesare plecării in Italia a unui copil. "Acea persoană mi-a spus că trebuie să trimită acele acte in Italia. I-am spus că nu este nici o problemă, că se mai intimplă treaba aceasta, dar i-am spus să ne aducă declaraţie de la notariat din partea unui părinte, iar cind ne-am uitat pe documente am văzut că nu numele tatălui copilului nu era identic cu al copilului, iar soţia avea alt nume. Cind i-am spus ce să facă, a motivat că nu are timp şi că o firmă i-ar face aceste documente cu 7 milioane de lei. A incercat să ne spună că ne oferă 7 milioane de lei dacă facilităm obţinerea acelor acte, insă i-am spus să meargă la acea firmă dacă ii face documentele cu 7 milioane de lei", a declarat subprefectul David Şalgău. Acesta a precizat că nu are cunoştinţă de existenţa vreunei firme care să pună apostila pe acele documente necesare plecării in străinătate. Nici funcţionarii din Instituţia Prefectului nu au fost omişi de la testele de integritate. La numai două zile de la "tentativa" de mituire a celor doi subprefecţi şi Corpul de control al prefectului a fost luat in colimator. Un cetăţean oarecare, care a dorită să-şi rezolve nişte probleme pe cale ilegală, a lăsat reprezentanţilor Corpului de control al prefectului drept atenţie o sacoşă cu cinci sticle de coniac. "Funcţionarii noştri au chemat imediat pe reprezentantul Serviciului Anticorupţie să ia marfa, pentru că şi-au dat seama că au fost momiţi cu scopul de a vedea dacă iau şpagă", a mai spus subprefectul de Botoşani. David Şalgău spune că pină in prezent nici unul dintre funcţionarii Instituţiei Prefectului nu a căzut in plasa investigatorilor sub acoperire, pentru că au fost instruiţi in cadrul programului antişpagă şi ,mai mult, ei aveau cunoştinţe şi despre faptul că vor fi supuşi testelor de integritate. "Am trecut o dată prin acest test şi cine ştie de cite ori vom mai trece. De altfel, aceste persoane incearcă să obţină rezolvări ilicite prin intermediul funcţionarilor publici din administraţie", a mai spus subprefectul de Botoşani. Pină la această dată, rezultatele testării integrităţii profesionale şi a rezistenţei la corupţie a funcţionarilor publici botoşăneni din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor au fost negative, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean, respectiv a celor din Direcţia Judeţeană Anticorupţie.