Coadă la produsele fermierilor din Botoșani, înainte de Paște. Cât costă mielul la piața ”pe roți”, direct de la stână

10 aprilie 2026

Cumpărătorii din Botoșani au luat ”cu asalt” rulotele mobile achiziționate de Asociaţia Crescătorilor de Ovine şi Caprine ”Moldoovis” unde fermierii din județ își vând produsele naturale obținute în fermele proprii. Cozile nu se termină încă de la primele ore ale dimineții și până la închiderea programului iar crescătorii de ovine pun spune cu mândrie că au câștigat prin calitatea produselor și seriozitate lupta cu marile magazine.

La rulotele care sunt amplasate în mai multe cartiere din Botoșani cumpărătorii găsesc cele mai proaspete și calitative produse care provin de la stânele din județ. Potrivit lui Ionică Nechifor, președintele Asociaţiei Crescătorilor de Ovine şi Caprine ”Moldoovis”, cel care a gândit și a pus pe picioare piața mobilă, cel mai vândut produs rămâne carnea de miel în carcasă care se vinde cu prețurile cuprinse între 40 și 42 de lei pe kilograme dar și produsele lactate, preparate din carne, etc, potrivit agrointel.ro.

”Într-adevăr fermierii se bucură de un succes binemeritat iar cumpărătorii stau la coadă pentru a achiziționa cele mai bune produse. Ce este drept cei mai mulți dintre ei revin an de an și au făcut o adevărată tradiție în a-și achiziționa produse proaspete și calitative de la fermieri. Sunt atrași și de prețurile bune care au rămas neschimbate față de anul trecut. Spre exemplu la mielul carcasă prețurile sunt cuprinse între  40 și 42 de lei pe kilogram. La noi acesta este prețul și a rămas neschimbat față de anul trecut”, a spus, pentru sursa citată, Ionică Nechifor.

Foto: agrointel.ro

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia