Mașini de lux, dar și cu mai puțini cai putere au fost confiscate de polițiștii de frontieră din Botoșani, anul trecut, după ce s-a descoperit că erau furate. Conform datelor prezentate în ședința de Colegiu Prefectural de luni, de șeful Poliției de Frontieră Botoșani, metodele clasice de furt au fost înlocuite de fraudele la asigurări și cele la adresa firmelor de leasing.
În cursul anului 2025, polițiștii au deschis deja 10 dosare penale, reușind indisponibilizarea a 10 autoturisme care figurau în bazele de date internaționale. Contrar așteptărilor, nu doar bolizii de sute de cai putere sunt vizați.
„Metodele cele mai des întâlnite fiind în special frauda la asigurări sau la firmele de leasing. Astfel, în 2025, au fost înregistrate 10 dosare penale, fiind indisponibilizate 10 autoturisme. Principalele mărci care au făcut obiectul acestor infracțiuni sunt următoarele: patru autoturisme Toyota, un Seat, două autoturisme BMW, un Lexus, un Mercedes și o Dacia Duster”, a declarat comisarul șef de poliție Ioan Corneliu Dănilă, șef Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani.
Dacă la capitolul vehicule numărul pare mic, în spatele fiecărei mașini stă un munte de maculatură falsă. Anul trecut, polițiștii de frontieră au documentat nu mai puțin de 31 de cauze de fraude documentare. S-au descoperit 34 de înscrisuri false sau falsificate.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia