Tentativele de fraudă cu mesaje false în numele fiscului iau amploare. Escrocii se prezintă la telefon drept angajați ai Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală și reușesc să păcălească tot mai multe persoane.
Zilele trecute, un om de afaceri din Bistrița a rămas fără 400.000 de lei prin aceeași schemă de fraudă.
Totul a început cu un apel telefonic din partea unui individ care a pretins că este angajat ANAF. Acesta i-a spus bărbatului că, după o serie de recalculări, urmează să îi fie rambursată o sumă de bani. Apoi i-a mai transmis omului de afaceri că va fi contactat de reprezentantul băncii și să urmeze pașii pentru a-i fi transferați banii în cont, potrivit stirileprotv.ro.
Imediat, a urmat și al doilea apel telefonic. De această dată, indicațiile au curs mult mai rapid. Astfel că omul de afaceri a fost îndrumat să intre în aplicația băncii în care îşi avea conturile și să introducă, la secțiunea transfer, mai multe numere de cont.
Luat repede, și fără să își dea seama, bărbatul a transferat de fapt din banii lui către alte conturi aproape 400 mii lei. Când a realizat că a fost victima escrocilor, era prea târziu, iar omul a sunat la 112. Polițiștii au reușit să mai recupereze doar 120 mii lei, nici măcar jumătate din prejudiciu. Suspecții nu au putut fi, deocamdată, depistați.
Acest caz vine după o serie de numeroase astfel de situații în care mai mulţi oameni de afaceri au pierdut sute de mii de euro în ultimele săptămâni, crezând că au fost sunați de către ANAF. Autoritățile avertizează constant să nu fie transferați bani în conturi indicate telefonic și să nu fie accesate linkuri primite de la surse necunoscute.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia