Lecție de solidaritate! Peste 300 de mame și copilași din județul Botoșani vor primi daruri de Buna Vestire

24 martie 2026

Credincioșii din Botoșani s-au mobilizat la apelul preotesei Anamaria Macuc pentru a face bucurii, de Buna Vestire, unor mame și copilașilor lor.

„În doar câteva zile, dragostea voastră a depășit orice așteptare și a transformat o dorință într-o lucrare minunată! Inițial Parohia Pacea din Botoșani și-a propus, cu sprijinul vostru, să bucure 40 de mame și bebelușii lor, dar împreună cu voi, de Bunavestire, de Ziua Mamei Creștine vom reuși să îmbrăcăm în hăinuțe noi peste 150 de bebeluși și să oferim daruri la peste 150 de mame”, a precizat Anamaria Macuc.

Darurile vor ajunge la peste 300 de mame și copii din Maternitatea Botoșani, Centrul Maternal „Micul Prinț” Botoșani, la copii salvați de la avort și din familii aflate în dificultate.

Fiecare bebeluș va primi un pachet complet, cu articole noi (păturică moale, prosopel, pelincă, body, costumaș/rochiță, accesorii din bumbac și produse de îngrijire), iar fiecare mamă va primi o icoană cu Maica Domnului, o pătură mare și pufoasă și o felicitare.

Mai este nevoie de ajutor. Pentru ca toate aceste daruri să fie gata la timp, se caută voluntari care să se alăture la Biserica Pacea, marți.

„Punem tricolorul la cele 200 de icoane și organizăm cele peste 300 de pachete ( 150 pentru mămici și 150 pentru puii lor).”, a mărturisit preoteasa.

Miercuri, de la ora 16:30, la Maternitatea din Botoșani  aceste daruri vor fi oferite. Detalii: 0743 326 171 (Ana Maria Macuc), contact voluntari Biserica Pacea: 0722 179 366 / 0752 106 216.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia