Comunicat PSD: Continuăm dezvoltarea: Județul Botoșani intră în cea mai amplă inițiativă din estul Europei

21 martie 2026

Un moment de referință pentru cooperarea regională din estul Uniunii Europene a avut loc la Palatul Parlamentului. Reprezentanți ai peste 250 de autorități publice din România, Bulgaria, Republica Moldova și Ucraina au participat la Adunarea Generală de Constituire a Grupării Europene de Cooperare Teritorială (GECT) EAST GATE, cea mai mare platformă de colaborare teritorială din această parte a Europei.

„În calitate de senator de Botoșani, împreună cu Florin Gavril, consilier de stat, am fost alături de reprezentanții județului nostru prezenți la Adunarea Generală de Constituire a GECT EAST GATE – Florin-Simion Egner, directorul Zonei Metropolitane Botoșani, Relu Tîrzioru, primarul orașului Săveni, Ionuț Melinte, primarul comunei Gorbănești și Nelu Cuibar, primarul comunei Frumușica – pentru a susține acest demers, care oferă o oportunitate reală de dezvoltare pentru județul nostru. Botoșaniul vrea să fie parte activă din proiecte europene majore, cu impact direct asupra comunităților locale”, a declarat senatorul Doina Federovici, președintele PSD Botoșani.

GECT EAST GATE creează, pentru prima dată, un cadru prin care autoritățile locale pot accesa direct fonduri europene și pot implementa proiecte comune fără blocajele administrative clasice dintre state. Această oportunitate este esențială pentru județe de frontieră precum Botoșani, unde dezvoltarea depinde în mod direct de conectivitate, investiții și cooperare transfrontalieră. „Pentru botoșăneni, acest proiect înseamnă, în mod concret, șansa de a avea infrastructură mai bine dezvoltată, drumuri modernizate și legături mai rapide peste graniță, investiții în școli și spitale, precum și oportunități economice mai consistente. Înseamnă proiecte care pot fi implementate mai rapid, resurse financiare mai ușor accesibile și o deschidere reală către parteneriate care generează locuri de muncă și dezvoltare locală”, a mai spus liderul PSD Botoșani.

Prin această participare, județul Botoșani se poziționează într-o rețea strategică de cooperare care conectează regiuni importante din Europa de Est și care are potențialul de a atrage finanțări de sute de milioane de euro pentru dezvoltare. Este un pas important pentru reducerea decalajelor și pentru transformarea poziției de zonă de frontieră într-un avantaj real de dezvoltare.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia