Cadre medicale fără apărare! Șeful Serviciului de Ambulanță Botoșani: Agresiunile verbale sunt în fiecare zi

21 martie 2026

Angajații Serviciului Județean de Ambulanță (SJA) Botoșani se confruntă zilnic cu agresiuni. Este afirmația șefului SJA Botoșani, Eduard Gurău, care spune că în special agresiunile verbale sunt la ordinea zilei. Au fost cazuri în care un ambulanțier s-a ales cu un pumn în față sau autospeciala de salvare a fost lovită cu piciorul. Practic, ceea ce ar trebui să fie o profesie respectată s-a transformat într-o activitate de risc ridicat, unde injuriile sunt „la ordinea zilei”, iar loviturile fizice nu mai reprezintă doar excepții izolate.

Cele mai tensionate situații apar în cazul intervențiilor la pacienți cu afecțiuni psihice sau la persoane aflate în stare avansată de ebrietate. Din păcate, stresul și tensiunea momentului se descarcă adesea asupra celor veniți să ajute.

„Agresiunile verbale sunt zilnice, mai mult la pacienți bolnavi psihic sau care sunt în stare de ebrietate. Am avut și o agresiune fizică, acum jumătate de an. Un ambulanțier a deschis ușa la ambulanță și a fost lovit instantaneu cu un pumn în față”, a declarat, pentru BotosaniNews, Eduard Gurău.

Fără un cadru legal care să oblige la însoțirea persoanelor recalcitrante sub pază strictă pe tot parcursul transportului, personalul medical rămâne singur în fața pericolului. Asta din lipsa unui protocol clar de siguranță și a unor măsuri mai aspre.

„Apelăm și noi la poliție, dar noi nu avem un protocol încheiat, a fost un protocol cândva, în 2018, încă e valabil, dar nu vor să îl aplice cei de la Ministerul de Interne. Nu avem un protocol încheiat între Ministerul Sănătății și Ministerul de Interne. Când urcă în ambulanță, le scot cătușele și atunci rămânem descoperiți și ne trezim cu surprize”, ne-a declarat șeful SJA.

 

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia