
Un șofer pericol public a fost scos din trafic de polițiști. s-a întâmplat luni, 16 martie 2026, când polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au oprit pentru control, pe Bulevardul Victoriei din municipiul Dorohoi, un autoturism condus de un bărbat, de 48 de ani, din aceeași localitate.
În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Botoșăneanul este cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia