FOTO Apel la solidaritate! O familie din Botoșani a rămas fără casă, în Postul Mare. „În câteva ore, munca de-o viață a fost mistuită de flăcări”

17 martie 2026

O familie din județul Botoșani are nevoie de ajutor după ce un incendiu violent i-a distrus casa, chiar în Postul Mare. Este vorba despre o familie din localitatea Lișna, comuna Suharău, care a avut parte de un necaz la sfârșitul săptămânii trecute.

„În doar câteva ore, munca de o viață a fost mistuită de flăcări. Din fericire, nu au existat victime, însă pagubele sunt totale. Dincolo de cifre și statistici, este vorba despre un om care a fost mereu alături de comunitate, iar acum are el nevoie de noi”, spune un localnic, care a demarat o campanie de ajutorare.

Dacă doriți și puteți să ajutați, o puteți face prin donații în contul: IBAN :RO58CRCOX070100001130913, Titular: Marius Ailenei.

Evenimentul s-a produs sâmbătă după-amiază. În momentul izbucnirii incendiului nu era nimeni acasă. Un vecin a observat fum ieșind din podul casei și a apelat numărul unic de urgență 112.

La fața locului s-au deplasat pompierii militari de la Punctul de Lucru Darabani și Detașamentul Dorohoi, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Suharău. Primii care au ajuns la intervenție au fost pompierii voluntari. Aceștia au constatat că locuința ardea în totalitate. Până la sosirea echipajelor de intervenție, au scos din casa cuprinsă de flăcări două butelii, înlăturând astfel pericolul unei explozii.

Pompierii au acționat rapid pentru localizarea și stingerea incendiului, reușind să împiedice propagarea flăcărilor către celelalte construcții din gospodărie, dar și către casa vecinilor.

Proprietara a suferit un atac de panică și a primit îngrijiri medicale la fața locului, însă a refuzat transportul la spital.

Cauza probabilă a incendiului a fost un scurtcircuit.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia