Un primar din judeţul Botoşani este în doliu, după ce tatăl acestuia s-a stins din viaţă. Este vorba de primarul comunei Ripiceni, Gabriel Talef, căruia colegii de partid îi trimit condoleanţe.
Conducerea organizaţiei judeţene a PSD Botoşani a transmis un mesaj de condoleanţe pentru primarul din Ripiceni. Iată conţinutul acestuia.
Un gând de mângâiere și compasiune se îndreaptă către colegul nostru, domnul primar Gabriel Talef, care trece printr-o grea încercare – pierderea tatălui său, profesorul MIHAI TALEF.
Profesorul MIHAI TALEF a fost un dascăl cu un har rar, care a lăsat o amprentă adâncă în inimile celor pe care i-a învățat și îndrumat. A plecat spre ceruri, dar va continua să trăiască în sufletele noastre și în memoria miilor de copii pe care i-a format de-a lungul anilor. Generozitatea, răbdarea și pasiunea sa pentru educație au transformat vieți și au lăsat o moștenire de neșters pentru întreaga comunitate din Ripiceni.
Îi suntem profund recunoscători pentru tot ceea ce a însemnat pentru noi și pentru generațiile de copii pe care i-a modelat cu devotament. În aceste momente grele, suntem alături de domnul primar și de întreaga familie, împărtășindu-le durerea.
Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace!
Sincere condoleanțe familiei îndurerate!





























