Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a demarat procedurile de punere în aplicare a prevederilor Ordonanței de Urgență 7/2006, iar în baza acestui act normativ prefecturile vor reorganizate, urmând să aibă noi scheme de personal.
Potrivit MAI, Prefectura din Botoșani ar urma să piardă 11 oameni. Actuala schemă de personal cuprinde 46 de posturi, iar noua schemă nu va permite mai mult de 35 de funcții.
„În acest scop, a fost emis Ordinul Ministrului Afacerilor Interne nr. II/496/06.03.2026 privind redimensionarea schemelor de personal ale Instituțiilor Prefectului, în conformitate cu prevederile art. XLV alin. (2) din OUG nr. 7/2026 potrivit cărora, în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare, ministerul coordonator emite ordinul pentru stabilirea numărului maxim de posturi aferente instituției prefectului. La stabilirea noilor scheme, au fost avute în vedere criterii obiective precum numărul actelor administrative emise ori adoptate de autoritățile administrației publice locale supuse verificării legalității de către prefect, numărul unităților administrativ-teritoriale existente în cadrul fiecărui județ, numărul dosarelor aflate pe rolul instanțelor de judecată în care Instituția Prefectului are calitatea de parte, populația, nivelul de dezvoltare al județelor în contextul activităților ce se desfășoară în cadrul acestora, problemele și dificultățile cu care se confruntă, raportat la arealul geografic, volumul activităților legate de legile proprietății etc”, a transmis, sâmbătă, MAI.
În consecință, schemele actuale de personal ale Instituțiilor Prefectului se prezintă astfel:
| Instituția Prefectului | Număr posturi |
| Covasna | 33 |
| Giurgiu | 33 |
| Ilfov | 33 |
| Bistrița-Năsăud | 34 |
| Călărași | 34 |
| Mehedinți | 34 |
| Sălaj | 34 |
| Tulcea | 34 |
| Bihor | 35 |
| Botoșani | 35 |
| Brăila | 35 |
| Buzău | 35 |
| Caraș-Severin | 35 |
| Dâmbovița | 35 |
| Hunedoara | 35 |
| Harghita | 35 |
| Ialomița | 35 |
| Mureș | 35 |
| Neamț | 35 |
| Satu Mare | 35 |
| Sibiu | 35 |
| Teleorman | 35 |
| Vaslui | 35 |
| Vâlcea | 35 |
| Vrancea | 35 |
| Alba | 36 |
| Arad | 36 |
| Brașov | 36 |
| Gorj | 36 |
| Maramureș | 36 |
| Argeș | 37 |
| Bacău | 37 |
| Dolj | 37 |
| Galați | 37 |
| Olt | 37 |
| Prahova | 37 |
| Suceava | 37 |
| Cluj | 39 |
| Constanța | 39 |
| Iași | 39 |
| Timiș | 39 |
| Municipiul București | 45 |



























