Peste 15,5 milioane de lei pentru extinderea rețelei de gaze naturale în municipiul Botoșani

Primăria Municipiului Botoșani a semnat contractul de finanțare pentru un nou proiect major de infrastructură: extinderea sistemului de distribuție a gazelor naturale în municipiu. Valoarea totală a investiției este de 15,5 milioane de lei, finanțarea fiind asigurată prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Lucrările urmează să fie finalizate până la data de 31 decembrie 2026.

Proiectul are ca obiectiv dezvoltarea infrastructurii de utilități publice, creșterea confortului pentru cetățeni și susținerea dezvoltării economice a zonelor vizate.

Extinderea rețelei de gaze naturale va aduce beneficii concrete pentru comunitate: creșterea gradului de confort pentru locuitori, reducerea costurilor de încălzire, susținerea dezvoltării urbane sustenabile, crearea premiselor pentru noi investiții.

„Continuăm să investim în infrastructura esențială a orașului și să atragem fonduri guvernamentale pentru proiecte care cresc direct calitatea vieții botoșănenilor. Extinderea rețelei de gaze naturale este un pas important pentru dezvoltarea municipiului și pentru asigurarea unor condiții moderne de trai pentru tot mai multe familii.”, a precizat primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei.

Urmareste-ne pe Google News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *