Primarul Slatinei, Mario De Mezzo, a anunțat miercuri că în prima ședință de Consiliu local va propune scoaterea din oraș a tuturor sălilor de jocuri de noroc. El este primul primar care anunță o astfel de măsură.
Guvernul a adoptat o ordonanță care le va permite administrațiilor locale să decidă și asupra funcționării jocurilor de noroc.
„Slatina va fi primul oraș liber de păcănele. În momentul în care ordonanța adoptată aseară (marți – n.red.) va fi publicată în Monitorul Oficial, în prima ședință de consiliu local voi propune eliminarea din municipiul Slatina a tuturor sălilor de jocuri și a tuturor păcănelelor. Nici o păcănea nu va mai funcționa în municipiul Slatina. Adversarii mei politici vor spune că «De Mezzo, dar pierzi impozite și taxe». Pe aceștia îi întreb cât costă o viață? Cât costă viața copilului de 27 de ani, pe care eu l-am văzut mort în râul Olt în mandatul meu de prefect și care s-a sinucis după ce a pierdut la păcănele”, a spus De Mezzo, primar din partea PNL, într-un clip postat pe Facebook.






























