Ministrul Muncii, anunț despre voucherele de energie. „Într-o perioadă grea, trebuie să…” 

Voucherele de energie vor fi acordate până la finalul anului 2026, anunță ministrul Muncii, Florin Manole, precizând că peste 710.000 de români primesc deja acest sprijin. Sprijinul constă în acordarea unui tichet electronic de energie în valoare de 50 lei lunar, sumă care poate fi utilizată exclusiv pentru plata facturilor de energie electrică aferente locului de consum declarat.

„Continuăm acordarea voucherelor de energie. Peste 710.000 de români primesc deja acest sprijin, iar măsura merge mai departe până la finalul lui 2026. Cei care au nevoie şi îndeplinesc condiţiile pot depune în continuare cereri pentru a beneficia de acest ajutor. Într-o perioadă grea, trebuie să-i sprijinim cât mai mult pe cei vulnerabili”, a transmis ministrul Muncii într-o postare pe Facebook.

Până în prezent, în aplicaţia EPIDS au fost înregistrate un număr total de 1.016.852 cereri pentru acordarea tichetului electronic de energie, dintre care 724.847 au fost declarate eligibile, în conformitate cu condiţiile de eligibilitate prevăzute de OUG nr. 35/2025. Datele evidenţiază interesul constant pentru această măsură de sprijin şi necesitatea menţinerii protecţiei acordate gospodăriilor vulnerabile

Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, ”sprijinul acordat prin OUG nr. 35/2025 pentru consumatorii vulnerabili de energie electrică continuă până la finalul anului 2026, oferind stabilitate şi predictibilitate pentru persoanele şi familiile cu venituri reduse”.

Urmareste-ne pe Google News

FOTO Incendiu, astăzi, într-o localitate din Botoșani. Casa unui bărbat a luat foc, iar un vecin a cerut ajutor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *