Bărbatul din județul Botoșani care dispăruse în urmă cu trei zile a fost găsit. Botoșăneanul Daniel Atimoșoaie, în vârstă de 37 de ani, a fost găsit la o stână de pe raza comunei Prăjeni, unde își găsise un loc de muncă.
Potrivit polițiștilor, bărbatul este în siguranță și nu a fost victima vreunei infracțiuni.
Știrea inițială
Un bărbat din județul Botoșani a fost dat dispărut, duminică, de Poliția Română. Este vorba de Daniel Atimoșoaie, în vârstă de 37 de ani, care a dispărut de pe raza localității Sarata din comuna Drăgușeni.
Botoșăneanul, care este născut pe 27 octombrie 1988, are următoarele semnalmente: înălțime: 170 cm, greutate: 95 kg, păr scurt de culoare neagră, început de calviție, ochii căprui, fața ovală, cicatrice la nivelul abdomenului.
„La data de 08.02.2026, lucratorii din cadrul S.P.R-9 Vlasinesti, au fost sesizati cu privire la faptul ca Atimosoaie Daniel, de 38 de ani, domiciliat in com. Draguseni, jud. Botosani, a plecat de la domiciliu si nu s-a mai intors. La data plecarii era imbracat cu o geaca de culoare gri, cu fermoar, un hanorac de culoare verde, blugi de culoare albastru-deschis, adidasi de culoare gri”, precizează Poliția Română.
Persoanele care pot oferi informații despre acest bărbat pot suna la 112.




























