Cinci tineri din județul Botoșani. care s-au lovit cu topoare, chei pentru roţi, dar şi cu pumnii, au fost trimiși în judecată de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani. Doi dintre ei, de 22 și, respectiv, 24 de ani, care sunt acuzați de tentativă de omor și tulburarea ordinii și liniștii publice, se află în arest preventiv, iar ceilalți trei, acuzați de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, vor fi judecați în libertate.
Marian Cristian Matianu, de 25 de ani, şi Ciprian-Sebastian Matianu, de 23 de ani, din Dimăcheni, s-au bătut, în luna noiembrie a anului trecut, cu alți trei tineri.
Iată ce spun procurorii din Botoșani:
„În data de 19.11.2025, în jurul orei 17.00, pe drumul public din satul Dimăcheni, jud. Botoșani, a avut loc un conflict spontan între cei 5 inculpați, care s-au lovit reciproc, provocând tulburarea ordinii și liniștii publice. În sarcina fiecăruia s-au reținut următoarele fapte:
– Inc. M.C.S. a lovit cu o cheie metalică pentru roți în zona capului și a corpului pe inc. C.R.A. (30-35 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare) și inc. C.C. (28-30 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare) și a lovit cu pumnii pe inc. C.R.M. (8-9 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare);
– Inc. M.M.C. a lovit cu pumnii și cu un topor în capului și a corpului pe inc. C.R.M. (8-9 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare);
– Inc. C.R.M., C.C. și C.R.A. au lovit cu pumnii pe inc. M.C.S., cauzându-i suferințe fizice pentru care nu a necesitat acordarea de îngrijiri medicale, iar inc. C.C. a produs distrugeri autoturismului marca Opel, aparținând lui M.C.S.




























