Dreptate pentru Iulian! Rudele botoșăneanului găsit mort într-o scară de bloc se tem că acesta ar fi fost ucis

31 ianuarie 2026

Rudele botoșăneanului de 38 de ani, găsit mort, zilele trecute, într-o scară de bloc se tem că acesta ar fi fost ucis. Atât rudele, cât și prietenii lui Andrei Iulian Pavel cer să se facă dreptate pentru acesta.

Nenorocirea a vut loc pe Aleea Arcului, din municipiul Botoșani. Andrei Iulian a fost găsit fără suflare în scara blocului. La fața locului au ajuns atunci cadrele medicale, dar nu s-a mai putut face nimic pentru el, constatându-se decesul. Poliția a început o anchetă, luând în calcul toate variantele.

„Aceste persoane au văzut ce s-a întâmplat la scara blocului din Aleea Arcului nr. 7, sc. B, din municipiul Botoșani, când un tânăr de 38 de ani, Andrei Iulian Pavel, a decedat într-un mod suspect. Pentru aflarea adevărului, îi rog pe cei care îi recunosc să îi anunțe că pot depune mărturie la poliție în acest caz, pentru a fi elucidat misterul acestui eveniment tragic”, transmite, pe rețelele de socializare, Huțanu Viorel.

„Vrem dreptate pentru Iulian”, susține Anca Ungureanu, care de asemenea cere ajutor de la toți cei care pot da detalii despre ce s-a întâmplat.

Urmareste-ne pe Google News

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia