Au riscat și au pierdut! Doi tineri din Botoșani sunt anchetați de polițiști după o plimbare în trafic cu mașina. Marți, 27 ianuarie 2026, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Botoșani au oprit pentru control, pe strada Calea Națională, din municipiul Botoșani, un autoturism condus de către un tânăr, de 29 de ani, din municipiul Botoșani.
În urma verificărilor efectuate de către polițiști, s-a constatat faptul că autorizația de circulație provizorie este expirată din luna noiembrie a anului 2025.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.
În aceeași zi, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Botoșani au oprit pentru control, pe strada Octav Onicescu, din municipiul Botoșani, un autoturism, condus de către un tânăr, de 33 de ani, din aceeași localitate.
În urma verificărilor efectuate de către polițiști, s-a constatat faptul că valabilitatea autorizației de circulație provizorie figurează ca fiind expirată din data de 26 ianuarie 2026. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.





























