La 21 de ani, un tânăr din județul Botoșani s-a crezut mai presus de lege. Acesta a urcat la volanul unei mașini și a ieșit la plimbare chiar dacă avea permisul de conducere suspendat.
Luni, 26 ianuarie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au oprit pentru control, în municipiul Dorohoi, un autoturism, condus de către un tânăr, de 21 de ani, din comuna George Enescu.
„În urma verificărilor efectuate de către polițiști, s-a constatat faptul acesta are permisul de conducere suspendat de la finalul lunii decembrie a anului 2025, pentru comiterea unor abateri la regimul rutier. Mai mult decât atât, conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de peste 1200 de lei pentru nerespectarea prevederilor OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice”, precizează reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani.
Acum, botoșăneanul are dosar penal, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
FOTO Tânăr de 19 ani din Botoșani, rănit în accidentul cumplit de noaptea trecută. Un bărbat a murit





























