Doi șoferi din Botoșani au încercat să mituiască polițiștii după ce au fost prinși cu nereguli în trafic. Acum regretă amarnic deoarece pe fir au intrat și ofiţerii de poliţie din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Botoşani.
Aceștia au fost sesizaţi, pe 24 ianuarie, cu privire la două fapte distincte de dare de mită, în care poliţişti aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu au refuzat categoric sumele de bani oferite, acţionând exclusiv în conformitate cu legea, în contextul desfăşurării unor activităţi de control.
Primul caz a fost sesizat prin apel la Call-center anticorupţie – 0800.806.806, în jurul orei 01:25, de către un agent de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, aflat în misiune de control rutier.
În fapt, un echipaj de poliţie a depistat, cu aparatul radar din dotare, un autoturism care circula cu viteza de 101 km/h, pe un sector de drum unde limita legală admisă era de 50 km/h, respectiv cu 51 km/h peste limita legală. În urma opririi autovehiculului, au fost constatate şi alte abateri contravenţionale.
După ce conducătorului auto i-au fost aduse la cunoştinţă sancţiunile ce urmau a fi aplicate, respectiv amendă contravenţională şi suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 90 de zile, acesta a promis suma de 600 de euro unui agent de poliţie, pentru a nu dispune măsura suspendării dreptului de a conduce. Poliţistul a refuzat suma oferită, a aplicat sancţiunile prevăzute de lege, iar întreaga interacţiune a fost înregistrată cu dispozitivul body-cam din dotare.
Cel de-al doilea caz a fost adus la cunoştinţa ofiţerilor DGA de către conducerea unei subunităţi de poliţie din judeţul Botoşani, după ce un echipaj de poliţie a oprit în trafic o autoutilitară care transporta material lemnos fără documente legale de însoţire. Pentru a nu fi dispuse măsurile legale, un pasager din autovehicul a oferit poliţiştilor o sumă de bani. Şi în acest caz, poliţiştii au refuzat banii oferiţi, fapta fiind surprinsă de body-cam-urile din dotare.
În ambele situaţii, ofiţerii de poliţie din cadrul DGA – SJA Botoşani au intervenit de îndată, au întocmit actele procedurale necesare, fiind sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani. Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului competent pentru clarificarea tuturor împrejurărilor şi stabilirea măsurilor legale ce se impun.
Direcţia Generală Anticorupţie evidenţiază conduita fermă şi integră a poliţiştilor, care au refuzat orice ofertă nelegală şi au acţionat cu profesionalism şi responsabilitate, demonstrând că respectarea legii şi integritatea sunt valori fundamentale în exercitarea funcţiei publice.
Reamintim cetăţenilor că faptele de corupţie pot fi sesizate non-stop, gratuit, la Call-center anticorupţie 0800.806.806, precum şi la sediile structurilor teritoriale ale Direcţiei Generale Anticorupţie.





























