
O manevră imprudentă la volan s-a transformat într-un dosar penal pentru un bărbat de 55 de ani din județul Botoșani. Incidentul a avut loc miercuri, 21 ianuarie 2026. Potrivit polițiștilor, conducătorul auto rula pe raza localității Flămânzi când, într-un moment de neatenție, a pierdut controlul asupra direcției de mers.
Autoturismul a părăsit carosabilul și s-a răsturnat pe cupolă. Din fericire, accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale, șoferul scăpând fără vătămări corporale grave.
Problemele șoferului au început în momentul interacțiunii cu polițiștii sosiți la intervenție. Deoarece acesta emana halenă alcoolică, agenții i-au solicitat testarea cu aparatul etilometru, procedură refuzată categoric de bărbat.
„Polițiștii i-au adus la cunoștință bărbatului că este obligat să se supună recoltării de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, motiv pentru care a fost condus la spital, unde a refuzat, din nou, să se supună recoltării în prezența personalului medical. Ca măsură complementară, polițiștii au reținut permisul de conducere. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuz sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”, precizează oamenii legii.





























