Un bărbat din municipiul Botoșani a fost găsit, la sfârșitul săptămânii trecute, mort în casă. Botoșăneanul, în vârstă de 57 de ani, locuia în același imobil cu fosta sa soție. De altfel, femeia este cea care l-a găsit fără suflare și a sunat la 112.
La fața locului au ajuns și cadrele medicale, însă acestea nu au putut decât să constate decesul.
Polițiștii din Botoșani au deschis o anchetă în acest caz pentru elucidarea cauzelor morții. De altfel, cauza decesului va fi stabilită de medicii legiști, care i-au făcut necropsia.




























