VIDEO Sistemul de termoficare din Botoșani, în pragul colapsului. Cosmin Andrei: Dacă nu primim sprijin anul acesta, societatea aceasta va intra în faliment

Municipiul Botoșani se confruntă cu o criză energetică fără precedent, care pune sub semnul întrebării siguranța furnizării agentului termic pentru mii de locuitori. Primarul Cosmin Andrei a discutat asta, sâmbătă, cu premierul României, Ilie Bolojan, lansând un semnal de alarmă privind viitorul societății Modern Calor.  Conform declarațiilor edilului, situația societății a ajuns „la limită”.

Fără o intervenție financiară masivă și rapidă din partea autorităților centrale în cursul acestui an, falimentul devine o certitudine.

„Am adus în discuție și situația societății Modern Calor, care este la limită, din punctul meu de vedere. Dacă nu primim sprijin anul acesta, societatea aceasta va intra în faliment și este importantă în ecuația sistemului energetic național. Modern Calor, în primul rând, produce energie electrică, nemaivorbind de chestiunea socială cu locuri de muncă și locuințele pe care le încălzim în sistem centralizat”, a declarat Cosmin Andrei.

Edilul a precizat că nu este foarte optimist în urma discuțiilor avute cu premierul.

Urmareste-ne pe Google News

One thought on “VIDEO Sistemul de termoficare din Botoșani, în pragul colapsului. Cosmin Andrei: Dacă nu primim sprijin anul acesta, societatea aceasta va intra în faliment

  1. S-au investit peste 100 de milioane de euro si acum intra in faliment. De ce nu s-au facut calcule de la inceput. S-a spus ca proprietarii de apartamente vor inchide CT de apartament si se vor racorda la M. Calor asa de ieftin va fi. De vreo 20 de ani la conducerea Calor sunt numite de partide persoane incompetente. De la M. Calor primesc caldura subventionata institutii, societati si halele unei societati recent listata la bursa. Apartamente foarte putine. Energia electrica in cogenerare la ce pret se vinde cui se vinde. De ce nu spuneti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *