În timp ce localnicii părăsesc satele pentru a-și căuta de muncă peste hotare, nevoia îl îndeamnă și pe preotul din sat să caute o formă de a-și suplimenta veniturile și a-și întreține familia.
Într-o astfel de parohie micuță, cu doar 60 de familii, din Protopopiatul Dorohoi, viața duhovnicească se împletește dureros cu supraviețuirea cotidiană. Aici, părintele nu doar călăuzește suflete, ci luptă, la propriu, pentru a asigura pâinea de zi cu zi a propriei familii și întreținerea casei Domnului.
„Un părinte de exemplu, o perioadă de timp mergea și lucra în domeniul apiculturii, undeva cred că în Irlanda. Cu binecuvântarea ierarhului, trei luni, șase luni mergea acolo, câștiga un bănuț și se întorcea acasă la parohie. De obicei în sezonul cald”, ne-a mărturisit părintele protopop de Dorohoi, Ionuț Apetrei.
Ani la rând, viața părintelui a fost împărțită. Iarna și toamna, slujea cu evlavie pentru puținii credincioși rămași în sat. Dar, când soarele începea să încălzească mai puternic, părintele își schimba hainele negre cu costumul alb de apicultor și, cu binecuvântarea ierarhului, și cu inima strânsă, pleca în Irlanda. Trei luni, uneori șase, se dedica albinelor. Într-o țară străină, printre stupi străini, muncea din greu pentru a aduna „bănuțul” necesar supraviețuirii.
Anii de muncă fizică brută în umiditatea Irlandei și efortul constant de a fi în două locuri deodată și-au cerut tributul. Sănătatea a început să se clatine, așa că nu a mai putut pleca, fiind nevoit să se descurce, cum poate, în propria gospodărie.
Ca el sunt mulți preoți, care nu se pot întreține din munca preoțească și aleg să lucreze în agricultură, zootehnie, învățământ, etc. Nu se plâng, dar poveștile lor de viață sunt cunoscute în comunitățile din care fac parte.
 |
 |
