
Un tânăr de 23 de ani din comuna Grămești, județul Suceava va petrece următoarele șase luni în spatele gratiilor, după ce socotelile neîncheiate cu justiția din Italia l-au ajuns din urmă în România. Dumitru Grigoraș a fost ridicat de polițiști chiar de la domiciliul său și adus în Penitenciarul Botoșani.
În dimineața de 6 ianuarie 2026, liniștea localității Rudești a fost tulburată de vizita polițiștilor de la Secția 13 Rurală Bălcăuți. Oamenii legii au pus în executare un mandat emis de Curtea de Apel Suceava pe numele lui Dumitru Grigoraș, un tânăr condamnat pentru fapte violente comise în străinătate.
Problemele tânărului au început în Italia, unde a fost găsit vinovat de ultraj și vătămare corporală. Deși inițial instanțele italiene (Curtea de Apel din Brescia) îi acordaseră beneficiul suspendării condiționate a pedepsei, comportamentul ulterior al acestuia a dus la revocarea clemenței în septembrie 2024.
Justiția română a recunoscut sentința italiană, faptele fiind echivalente cu infracțiunea de ultraj prevăzută de Codul Penal român. Astfel, pedeapsa de șase luni de închisoare a devenit obligatorie.
După ce a fost identificat la domiciliu, tânărul nu a mai avut cale de scăpare. Polițiștii din Bălcăuți au organizat imediat escorta, acesta fiind urcat în autospeciala de poliție și condus la Penitenciarul Botoșani.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia