Un accident rutier s-a produs pe drumul european E 85, în satul Traian din comuna Săbăoani (județul Neamț). În accidentul rutier au fost implicate două autoturisme în care se aflau șase persoane, din care doi copii. În accident au murit un bărbat de 41 de ani și o femeie și cei doi copii ai săi, de trei și, respectiv, nouă ani, au fost răniți. De asemenea, alte două persoane au fost rănite.
La fața locului au intervenit pompierii militari de la Detașamentul de pompieri Roman cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și prim ajutor, o autospecială pentru descarcerare grea, o ambulanță SMURD TIM și o ambulanță SMURD EPA), dar și două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean și mai multe echipaje de poliție.
„Până la sosirea forțelor de intervenție patru persoane erau evacuate din autoturisme iar un copil a fost scos de către participanții la trafic.
În urma impactului, conducătorul unui autoturism a rămas încarcerat Pompierii, cu ajutorul echipamentelor specifice, au acționat pentru scoaterea victimei din interiorul autoturismului. Bărbatul, în stare de inconștiență a fost preluat de echipajul SMURD TIM care a început manevrele de resuscitare. Din păcate, bărbatul în vârstă de 41 de ani nu a răspuns manevrelor de resuscitare, medicul de pe ambulanța SMURD TIM declarând decesul acestuia”, au precizat reprezentanții ISU Neamț.
O femeie în vârstă de 37 de ani și doi copii (în vârstă de 3 și 9 ani) au necesitat îngrijiri medicale. Aceștia au fost preluați de un echipaj de la SAJ și ulterior transportați la spital.
Celelalte două persoane implicate în accident, o femeie de 47 de ani și un bărbat de 51 de ani, cu traumatisme la nivelul toracelui și membrelor superioare, au fost preluate de la echipajele SMURD și SAJ și transportate la CPU Roman.




























