
Municipalitatea nu dispune de fonduri pentru achiziţia în şcoli a sistemelor de control acces pe bază de amprentă digitală. Viceprimarul Florin Ghiorghiţă susţine că în niciun caz această măsură nu va putea fi concretizată în acest an, însă se va vedea dacă va putea fi aplicată anul viitor.
„Fiecare poate să vină cu o idee bună-rea, însă important este să ai şi o fundamentare de buget. Deocamdată, nu avem bani pentru amprentele digitale ale elevilor în şcoli. Vom vedea anul viitor, însă mă îndoiesc să reuşim să facem aşa ceva. Din punctul meu de vedere, ar trebui făcut exact ca în campusurile din străinătate, ca la orice şcoală dintr-o ţară civilizată: odată intraţi să nu poată părăsi şcoala. Atunci nu ar mai fi nici chiulul ăsta masiv şi părinţii ar fi mult mai siguri că părinţii stau la şcoală nu prib baruri şi nu se droghează cu etnobotanice. Asta ar fi o soluţie mult mai bună, respectiv împrejmuirea şcolilor şi sisteme video şi pază astfel încât copiii să nu mai iasă de la ore„, a precizat viceprimarul municipiului Botoşani.
Potrivit Ministerului Educaţiei, unităţile de învăţământ trebuie ca până în luna februarie 2012 să îşi pună la punct un sistem de control-acces şi pontaj pentru elevi şi cadre didactice. Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean au purtat prime discuţii cu directorii liceelor din municipiul Botoşani şi au ajuns la concluzia că introducerea unui sistem de control-acces şi potaj în şcoli pe bază de cartelă, care se practică în unele şcoli din ţară, ar fi mult mai costisitor şi riscant decât unul pe bază de amprentă digitală.




























