Percheziții într-o localitate din Botoșani. Doi bărbați anchetați de polițiști pentru infracțiuni grave

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din Botoșani au lovit decisiv într-o rețea de braconaj care activa pe raza județului. Sâmbătă, 20 decembrie 2025, doi bărbați cu vârste de 33 și 38 de ani au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind acuzați de o serie gravă de infracțiuni care pun în pericol siguranța publică și fondul cinegetic local.

Investigațiile au demarat în urma unor activități suspecte desfășurate în luna noiembrie pe fondul cinegetic din comuna Prăjeni. Conform anchetatorilor, cei doi indivizi ar fi practicat vânătoarea fără drept, ignorând legislația în vigoare. Pe lângă actele de braconaj, suspecții sunt cercetați și pentru amenințare, dar și pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Forțele de ordine au descins la locuințele bărbaților, punând în executare două mandate de percheziție domiciliară. Rezultatele perchezițiilor au scos la iveală un adevărat arsenal.

„Totodată, la locuințele celor doi au fost puse în executare două mandate de percheziție domiciliară, prilej cu care au fost identificate două arme, una tip pistol și una cu țeavă lungă și pad din lemn cu de tip airsoft și muniția aferentă, precum și o arbaleta de vânătoare și 15 săgeți cu vârf metalic, interzisă la deținere. De asemenea, au fost identificate peste 600 de articole pirotehnice interzise la deținere”, anunță reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani.

Cei doi au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J Botoșani. Activitățile au fost desfășurate cu sprijinul jandarmilor si al Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

Urmareste-ne pe Google News

FOTO & VIDEO Festivalul de datini și obiceiuri la Botoșani. Mii de oameni au venit să vadă căiuții, urșii și jocul caprei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *