Mai multe cartiere din municipiu neiluminate de ani de zile

Viceprimarul Florin Ghiorghita
Viceprimarul Florin Ghiorghita

Potrivit reprezentanţilor Primăriei Botoşani, situaţia se datorează defecţiunilor la instalaţiile de alimentare, defecţiuni care nu au fost remediate de E.ON. Viceprimarul Florin Ghiorghiţă a declarat că astfel de defecţiuni au început să fie rezolvate pe cheltuiala municipalităţii.

Am luat decizia, de exemplu, pe Ion Pillat, unde facem acum lucrări, şi am zis că în momentul în care se îngroapă ţevile să îngropăm noi o bucata de cablu şi să refacem partea de iluminat pe cheltuiala noastră, pentru că dacă stăm să îi aşteptăm pe cei de la E.ON nu o să mai reuşim niciodată şi nici nu vrem, să terminăm strada, să asfaltăm, să pavelam şi apoi să ne apucăm să schimbăm cablurile sau să nu avem iluminat aşa cum nu avem la intrarea dinspre Dorohoi.
Si acolo analizăm o varianta, de cablu torsadat, pe stalpi prin care să încercăm să refacem iluminatul public de acolo, pe banii noştri, din păcate„, a spus Ghiorghiţă.

Probleme cu iluminatul public mai există în zona industrială, pe strada Priteniei, Octav Onicescu, Ion Pillat, pe strada George Enescu, Bucovina, zona Urban Serv şi la Select.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *