O pustoaica a reclamat la Politia din Suceava un viol fals, pentru a scapa de gura mamei

La sfirşitul săptăminii trecute, o minoră dintr-o comună botoşăneană a venit la Poliţie impreună cu mama ei, şi a reclamat că a fost victima unui viol in grup. M.L., in virstă de 15 ani, le-a povestit oamenilor legii cum, in timp ce se afla in vizită la fratele ei, stabilit in comuna Fintinele, a fost răpită de pe stradă şi urcată cu forţa intr-o maşină. Răpitorii, a continuat minora, au dus-o intr-o casă nelocuită din comună, şi au obligat-o să intreţină raporturi sexuale orale şi normale. Deşi iniţial erau trei, a mai spus M.L., ulterior au mai venit alţi cinci indivizi, minora fiind nevoită să le satisfacă poftele sexuale şi acestora. Tot acest calvar a durat vreme de citeva zile, timp in care M.L. a fost sechestrată in casa cu pricina. Fiind vorba despre o faptă foarte gravă, imediat la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava s-a format o echipă operativă pentru a demara cercetările. O armată intreagă de poliţişti s-a deplasat la Fintinele, fiind audiate zeci de persoane. Primele semne de intrebare au apărut in momentul in care in urma consultului medico-legal la care a fost supusă minora, medicii Serviciului de Medicină Legală Suceava au concluzionat că aceasta nu prezintă leziuni care să pledeze pentru comiterea unei infracţiuni de viol. Povestea şocantă a minorei a inceput să se spargă bucată cu bucată, după ce tot mai multe persoane din comuna Fintinele au inceput să o descrie ca o tinără uşuratică, care a intreţinut relaţii sexuale cu mai mulţi tineri de pe raza comunei. Ba mai mult, martorul indicat de M.L., o altă tinără din comună, despre care botoşăneanca susţinea că era de faţă in momentul cind a fost răpită (n.r.- in scenariul povestit poliţiştilor, răpirea ar fi avut loc in miez de noapte, pe cind M.L. şi o amică de-a ei se intorceau de la o discotecă), a negat că ar fi văzut ceva.

Chef, transformat in orgie sexuală

In cele din urmă, cercetările poliţiştilor au inceput să prindă contur, oamenii legii stabilind ce s-a intimplat intr-adevăr in acest caz. Spre sfirşitul lunii aprilie a.c., M.L. a venit la Fintinele, să stea pentru o vreme la fratele ei. Minora a ajuns uşor să fie cunoscută printre tinerii din sat, după ce a intreţinut raporturi sexuale cu mai mulţi dintre ei. De altfel, aşa s-a petrecut şi in seara de 21 mai a.c., atunci cind trei tineri din comună i-au propus minorei să meargă cu ei, să facă chef intr-o casă nelocuită care aparţinea bunicii unuia dintre ei. Fără să ezite prea mult, M.L. a fost de acord şi a plecat impreună cu cei trei. In casa cu pricina, cheful s-a transformat in scurtă vreme intr-o adevărată orgie sexuală, după ce botoşăneanca a acceptat, la propunerea băieţilor, să intreţină raporturi sexuale cu cei trei. La un moment dat, a reieşit in urma cercetărilor, la adresa cu pricina au venit cu o maşină alţi cinci tineri, şi aceştia aşteptind "la rind. Cei cinci au participat şi ei la chef, cu acceptul minorei toţi intreţinind raporturi sexuale cu ea. Intr-un final, după ce toţi cei opt tineri au trecut prin patul botoşănencei, cheful s-a spart şi au plecat la casele lor. Numai că, M.L. nu s-a dus la casa fratelui ei şi a mai poposit citeva zile la o prietenă. Văzind că nu mai nu ajunge acasă şi c[ trecuseră deja cinci zile de cind nu o mai văzuse la faţă, fratele minorei şi-a sunat mama, la Botoşani, şi i-a spus de dispariţia acesteia. Intr-un final, cind s-a reintors acasă, minora a trebuit să dea explicaţii pentru toată perioada in care a lipsit. Cum nu avea nici o scuză şi nici nu putea să-i povestească mamei cum s-a dus să-şi facă de cap, L.M. a inventat toată povestea cu răpirea şi violul in grup, poveste pe care a trebuit să le-o spună ulterior şi poliţiştilor. De altfel, intr-un final, după ore bune de investigaţii ale poliţiştilor, minora le-a mărturisit acestora că a născocit violul de frica mamei