Președintele organizației PNL din comuna Mihai Eminescu, omul de afaceri Dumitru Todireanu, a demisionat după pierderea alegerilor locale parțiale pentru funcția de primar care au avut loc pe 7 decembrie. Demisia acestuia a fost discutată miercuri în ședința Biroului Politic Județean al PNL.
Conducerea liberală a decis ca în locul lui Todireanu să fie numit, interimar, actualul inspector general al Inspectoratului Școlar Județean Botoșani, Bogdan Suruciuc. Acesta are ca sarcină refacerea organizației din Mihai Eminescu și identificarea unui viitor președinte al acesteia.
Alegerile locale parțiale pentru Primăria Mihai Eminescu au fost câștigată de Andreea Cristina Alecu Gireadă (PSD), cu 41,54%, iar candidatul PNL, Cristian Ionuț Sigartău a obținut doar 25,70%.






























