
Botoșaniul este locul care i-a dat lumii pe Eminescu, Enescu, Iorga și Luchian, dar, de multe ori, pentru cei din Capitală este doar un punct pe harta României. Un patrimoniu imens este lăsat „de izbeliște” de autoritățile centrale. Direcția de Cultură, cea care se ocupă de protejarea comorilor culturale ale județului nostru, se confruntă cu un deficit uriaș de specialiști.
În timp ce alte orașe își transformă clădirile istorice în motoare economice prin turism, la Botoșani, pe lângă multe altele, lipsa resurselor umane pare să fi ridicat un zid de netrecut. Instituția este lăsată de ani de zile să funcționeze într-o formulă de avarie.
„Noi suntem un serviciu public deconcentrat al Ministerului Culturii, cu un număr foarte mic de angajați. Avem doar doi consilieri de specialitate, avem un singur consilier pe monumente istorice și unul singur pe patrimoniu mobil. Ca să vedeți în ce situație suntem noi! Asta este! Din păcate, toate direcțiile de cultură au aceeași situație”, a declarat directorul Direcției de Cultură, Dănuț Huțu.
Practic, un singur specialist trebuie să monitorizeze sute de monumente istorice răspândite în tot județul. De la conacele boierești lăsate pradă intemperiilor, până la casele memoriale care necesită restaurări urgente, totul depinde de semnătura și expertiza unui singur om.






























