Peste 170 de elevi, cadre didactice și personal auxiliar au participat, luni, la un exercițiu de evacuare în caz de incendiu. La semnalul de alarmă, elevii au părăsit sălile de clasă în ordine, sub îndrumarea profesorilor, și s-au adunat în locurile de evacuare stabilite anterior. Acolo s-a făcut prezența, verificându-se dacă toți participanții au reușit să evacueze clădire, conform planului.
De asemenea, persoanele responsabile la nivelul școlii au fost instruite cu privire la măsurile ce trebuie adoptate în cazul unei situații de urgență reale, astfel încât elevii și cadrele didactice să fie protejați și coordonați eficient.
Cu această ocazie, specialiștii Inspecției de Prevenire le-au transmis următoarele sfaturi în cazul producerii unui incendiu în incinta școlii:
– anunțați evenimentul primului adult pe care îl întâlniți și păstraţi-vă calmul;
– părăsiți clădirea sub supravegherea și îndrumarea unui cadru didactic;
– urmaţi căile de evacuare marcate. Nu vă întoarceţi spre locurile în care se manifestă incendiul pentru a vă lua ghiozdanele sau alte obiecte de valoare! Viaţa este mai importantă!
– când aţi ajuns în curte, îndreptaţi-vă spre locul de adunare marcat corespunzător. Aici, cadrele didactice vor face prezenţa.
– aşteptaţi intervenția pompierilor.
În cazul unui incendiu în locuință, copiii au fost sfătuiți să:
– anunţe imediat părinţii sau pe cei din jur, să strige după ajutor sau sune la 112 dacă sunt singuri;
– să își ajute frații sau prietenii de joacă mai mici pe timpul evacuării din clădire;
– să nu se ascundă în diferite locuri (sub pat, în dulap etc.);
– dacă este mult fum, să înainteze în genunchi, deoarece la nivelul podelei pot respira mai bine;
– să nu se întoarcă în clădire, nici măcar pentru animalele sau jucăriile preferate.







































