Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privința unui cetățean R. Moldova care a încercat să intre în țară cu un autoturism având certificat de înmatriculare fals.
În data de 12 decembrie a.c., în jurul orei 21.10, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, pentru a intra în țară, un bărbat, cu cetățenie Republica Moldova, în vârstă de 28 de ani, în calitate de conducător auto al unui microbuz înmatriculat în R. Moldova.
La controlul de frontieră, persoana a prezentat pentru mijlocul de transport un certificat de înmatriculare cu însemnele autorităților din R. Moldova, pentru care polițiștii de frontieră au avut suspiciuni cu privire la autenticitatea lui.
În urma verificărilor efectuate s-a constatat că documentul nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unui document autentic, fiind fals. Conducătorul auto a declarat polițiștilor de frontieră că a achiziționat certificatul de înmatriculare în schimbul sumei de 200 de euro, deoarece documentul original a fost reținut de către autoritățile din Italia.
Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de uz de fals și fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale care se impun.































